Cum poate fi îmbunătăţită şedinţa de cycling cu ajutorul telefonului
Cursurile de cycling sunt printre cele mai populare şi apreciate antrenamente cardiovasculare din lume, în primul rând datorită proprietăţii lor speciale de a oferi performanţă păstrând un raport pozitiv între consumul ridicat de energie şi impactul asupra articulaţiilor. Şedinţele de cycling implică un consum mare de energie, însă cu impact minim asupra articulaţiilor genunchilor, şoldului sau a gleznelor. Iar în lista beneficilor şi meritelor, totodată, pe care The American College of Sport Medicine (ACSM) i le recunoaşte acestui tip de antrenament, impactul minim ocupă prima poziţie, fiind urmat de reducerea stresului, rezistenţa musculară şi întărirea sistemului cardiovascular.
Beneficiile şedinţelor de cycling
Impactul minim asupra articulaţiilor este deosebit de important în practicarea oricărui sport, dar nu toate tipurile de antrenament reuşesc să respecte acest deziderat. Uzura excesivă a acestora sau chiar abuzul pot conduce în timp la afecţiuni medicale destul de neplăcute cum ar fi gonartroza sau coxartroza care nu numai că presupun tratament pe viaţă, dar pot chiar determina chiar operaţii de înlocuire a articulaţiilor afectate. Din acest motiv, cycling-ul se autorecomandă prin capacitatea sa de a proteja articulaţiile şi nu numai. La fel de bine, şedinţele de cycling protejează şi sistemul nervos şi pe cel cardiovascular.
“A runner’s hight” este sintagma folosită pentru a indica starea de euforie specifică sportivilor care ating acel nivel de antrenament în care adrenalina şi endorfina ating niveluri maxime care induc nu numai o stare de bine continuă, dar şi sporesc răspunsul imunitar al organismului. Antrenamentele de tip cycling sunt astfel de antrenamente în care se poate dobândi această stare benefică deopotrivă sistemului imunitar, dar şi celui nervos prin reducerea stresului şi a anxietăţii.
În ceea ce priveşte musculatura, şedinţele de cycling sunt, prin excelenţă, adevărate fortifiante nu numai pentru muşchii picioarelor ci şi pentru tendoanele şi ligamentele implicate. În felul acesta rezistenţa la efort pe care o veţi dobândi se va datora nu numai musculaturii antrenate, dar şi sănătăţii tendoanelor care susţin funcţiile muşchilor.
Sistemul cardiovascular, adică sistemul circulator care asigură transportul nutrienţilor şi oxigenului în corp, este, poate, principalul beneficiar al şedinţelor de cardio. Recomandările pentru menţinerea sănătăţii acestuia sunt de circa 150 de minute de exerciţii fizice moderate pe săptămână, ceea ce poate însemna fie cinci zile de antrenament moderat pe săptămână, fie doar două-trei zile de antrenament viguros. Şedinţele de cycling sunt un astfel de antrenament viguros care nu numai că asigură buna funcţionare a sistemului cardiovascular, dar poate preveni chiar bolile coronariene. Iar pentru că toate aceste beneficii implică şi anumite performanţe pe care trebuie să le obţineţi, o atentă şi precisă monitorizare a acestora poate fi de un real folos privind rezultatele obţinute. Din acest motiv, şedinţele noastre de cycling dispun de un sistem de monitorizare a efortului depus care se poate instala, în cel mai facil mod cu putinţă, chiar pe telefonul dumneavoastră.
Motosumo, o aplicaţie care vă susţine eforturile
Uşor de instalat şi de folosit, aplicaţia Motosumo vă poate transforma telefonul într-un participant activ la şedinţele de cycling, un participant care să vă ajute să fiţi tot timpul informat asupra ritmului individual de progres, asupra caloriilor consumate sau asupra rotaţiilor pe minut şi chiar asupra indicaţiilor pe care le primiţi de la instructor. În felul acesta veţi şti nu numai în ce stadiu vă aflaţi cu antrenamentul, dar şi ce anume trebuie îmbunătăţit sau rectificat pentru a obţine performanţele dorite. Şedinţele noastre de Cycling vă vor permite o informare în timp real asupra tuturor variabilelor care determină succesul unui antrenament şi, chiar mai mult, posibilitatea de a compara rezultatele individuale cu cele ale grupului prin conectarea telefonului la ecranul clasei. Tocmai pentru ca dumneavostră să aveţi cel mai bun control asupra performanţelor proprii. Iar pentru că rezultatatele, cu siguranţă, mulţumitoare de care vă veţi bucura trebuie întreţinute, barul nostru vă pune la dispoziţie produse alimentare special concepute pentru a asigura dieta sănătoasă de care ai nevoie.
De la fructe proaspete şi fresh-uri, batoane proteice de la Livity sau batoane de la Oatcake şi diverse feluri de tarte de la Nood Food până la sandwich-uri şi deserturi fără zahăr preparate chiar de restaurantul nostru Orhideea Sky, toate vă vor susţine, cu siguranţă, eforturile pe termen lung.